Iohannis: Centrul Euro-Atlantic pentru Rezilienţă răspunde contextului actual, dar şi unui set întreg de provocări şi ameninţări

Publicat: 31/05/2021, 18:19

Preşedintele Klaus Iohannis a declarat, în cadrul ceremoniei de inaugurare a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă, că provocările şi ameninţările se diversifică şi devin din ce în ce mai greu de combătut, drept pentru care este nevoie ca vigilenţa noastră să crescă.

„Este un pas important în operaţionalizarea Centrului şi contez, şi pe mai departe, pe aceeaşi energie şi eficienţă în demersurile de construcţie instituţională şi conceptuală legate de Centru. Am încredere că acest proiect, care se bucură deja de aprecierea şi interesul Alianţei Nord-Atlantice, al Uniunii Europene şi al partenerilor noştri la nivel internaţional, va aduce valoare adăugată în contextul geopolitic actual.

Zilnic observăm că provocările şi ameninţările, inclusiv din registrul neconvenţional, la adresa statelor şi societăţilor care fac parte din comunitatea europeană şi euroatlantică de valori se diversifică şi devin din ce în ce mai greu de combătut.Este, aşadar, necesar ca vigilenţa noastră, pe toate palierele, să crească. Şi avem nevoie, prin urmare, de conceptele şi instrumentele de acţiune adecvate pentru a răspunde pe măsură. Rezilienţa este un astfel de concept esenţial, iar Centrul inaugurat astăzi este, fără îndoială, un astfel de instrument absolut necesar”, spune Klaus Iohannis la inaugurarea sediului Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă.

Șeful statului a mai spus că înfiinţarea centrului este o iniţiativă a României implementată cu energie şi eficienţă.

„Din ce în ce mai des, situaţii noi şi extrem de complexe ne demonstrează că efortul de consolidare a rezilienţei faţă de provocări şi ameninţări eterogene, sofisticate şi numeroase trebuie să implice niveluri multiple ale administraţiei şi societăţii. Trebuie remarcat că democraţiile sunt vizate în special de astfel de ameninţări, dar trebuie în acelaşi timp spus şi că, pe termen lung, democraţiile sunt şi cel mai bine echipate pentru a le răspunde. Rezilienţa societală, pe care tocmai am evocat-o, este doar o parte a problematicii mai complexe a rezilienţei şi un indicator în sine al complexităţii activităţii pe care Centrul inaugurat astăzi va trebui să o desfăşoare. Contextul pandemic a evidenţiat şi mai pregnant realitatea că rezilienţa trebuie să fie un obiectiv central al demersurilor noastre, la nivel naţional, dar şi în cadrul organizaţiilor internaţionale din care facem parte.”

„Orice eveniment disruptiv accelerează anumite tendinţe, dar un context inedit şi defavorabil reclamă raţiune şi fapte”

„Aşa a început acţiunea României de creare a Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă. Acesta răspunde contextului actual, dar şi unui set întreg de provocări şi ameninţări care se manifestau deja la nivel internaţional – de la provocările generate de tehnologiile emergente şi disruptive şi provocările la adresa sistemelor de comunicaţii sau a infrastructurii de transporturi, la necesitatea unui răspuns eficient la crize şi urgenţe complexe şi asigurarea post-criză a continuităţii guvernării şi a serviciilor esenţiale”, relatează şeful statului.

Preşedintele Iohannis precizează că înfiinţarea acestui Centru reprezintă încă un exemplu al angajamentului ferm al României pentru securitatea europeană şi euro-atlantică şi al capacităţii ţării noastre de a promova iniţiative care aduc valoare adăugată în acest scop.

„Vom promova obiectivele României, ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene în domeniul rezilienţei”

„Prin decizia de a internaţionaliza acest Centru, vom promova obiectivele României, ale Alianţei Nord-Atlantice şi ale Uniunii Europene în domeniul rezilienţei. Dorim ca această instituţie să devină un pol de excelenţă şi furnizor de expertiză pentru NATO şi Uniunea Europeană, respectiv pentru statele membre şi partenere ale celor două organizaţii. În acest context, apreciez foarte mult prezenţa la acest eveniment a domnului Mircea Geoană, secretar general adjunct al NATO, şi a domnului Maros Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei Europene.

Sper ca participarea dumneavoastră la acest eveniment să marcheze simbolic şi o viitoare colaborare strânsă a României, NATO şi Uniunii Europene în dezvoltarea Centrului. România demonstrează din nou că îşi îndeplineşte angajamentele şi că nu mai este doar un beneficiar, ci şi un furnizor de securitate. Am acţionat mereu pentru asigurarea securităţii europene şi euroatlantice. Vom continua la fel de angajant şi constructiv şi pe viitor. Doresc să le urez succes tuturor celor care îşi vor desfăşura activitatea în cadrul Centrului şi care vor contribui la formarea răspunsului nostru eficient la provocările şi ameninţările mai mult sau mai puţin convenţionale la adresa securităţii noastre”, conchide Iohannis.

La eveniment participă premierul Florin Cîţu, secretarul general adjunct al NATO, MIrcea Geoană, Maros Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei Europene, precum şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Florin Cîţu: Centrul beneficiază de tot sprijinul Guvernului şi al lui personal

Acesta a afirmat că împărtăşeşte opinia conform căreia rezilienţa trebuie conceptualizată într-o perspectivă care să permită concluzii operaţionale.

„Consolidarea rezilienţei a devenit imperativă atât pe plan naţional, cât şi din perspectiva NATO şi a UE. Acestui imperativ trebuie să i se răspundă cu măsuri concrete la identificarea cărora centrul este chemat să contribuie. Centrul a beneficiat de un bagaj solid şi variat de expertiză care nu mă îndoiesc că va produce valoare adăugată reală. Din acest punct de vedere, benefică pentru România, dar şi pentru alianţe şi partenerii noştri. Un stat cu caracteristicile României nu poate rămâne în afara marilor dezbateri europene şi euroatlantice. Eu personal văd şi ca pe o solidaritate cu aliaţii şi partenerii noştri. Ştiu că există deja în curs un proces de reflecţie a instituţiilor naţionale prin modalităţile de consolidare a rezilienţei. Consider că e necesar să împărtăşim cu aliaţii şi partenerii noştri concluziile la care ajungem, fie ele şi de etapă”, a spus Cîţu.

Mircea Geoană: Rezilienţa face parte din ADN-ul Alianţei Nord-Atlantice

„Dar NATO mai are în codul său genetic încă o genă permanentă, cea a adaptării, a adaptabilităţii, a evoluţie. Azi, la Bucureşti, prin efortul excepţional al autorităţilor statului român ne află încă odată în faţa unui efort de permanentă adaptare. Dl. preşedinte îşi aminteşte de Summit-ul de la Varşovia din 2016 cu un semn de anticipare liderii alianţei au decis înainte cu şase ani, înainte de pandemie, ca NATO să se preocupe în identificarea de indicatori de rezilienţă pe un număr de subiecte care ne preocupă, de la revenirea din şocuri şi criză, până la reacţii între civili şi militari în criză. Peste două săptămâni liderii NATO vor reveni asupra subiectului rezilienţei şi sperăm să mergem cu un angajament suplimentar de rezilienţă”, mai spune Geoană.

Secretarul general adjunct al NATO a salutat decizia României de a înfiinţa acest Centru: „Este o decizie utilă şi necesară”.

El a mai spus că se bucură şi de faptul că acest centru internaţional nu este oferit exclusiv relaţiei cu NATO, ci parteneriatului strategic între NATO şi Uniunea Europeană.

„Acest centru are vocaţia, menirea şi utilitatea, eficacitatea de a furniza expertiză, de a genera idei, de a lucra cu mediul priva şi neguvernamental şi de a putea crea un sistem în care rezilienţa la nivel de societate să fie întărită”, spune secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, la la inaugurarea Centrului Euro-Atlantic pentru Rezilienţă.

La eveniment participă premierul Florin Cîţu, secretarul general adjunct al NATO, Mircea Geoană, Maros Šefčovič, vicepreşedinte al Comisiei Europene, precum şi ministrul de Externe, Bogdan Aurescu.

Dacă duminică ar fi alegeri, tu cu cine ai vota?

Vezi rezultate

Loading ... Loading ...
Urmărește Gândul.ro pe Google News și Google Showcase
Un instalator austriac a găsit o comoară de 2,3 milioane de euro într-o locuință
Bianca Drăguşanu s-a dezlănţuit și… Gabi Bădălău a spus totul, după scandal: ordin de protecție?!...
FOTO. Vedeta din filmele pentru adulți s-a cuplat cu un milionar controversat din fotbal
Rusia, repetiție pentru un posibil atac nuclear. Ce sistem american poate distruge rachetele intercontinentale ale...
Andreea Nechita, fiica unui cunoscut dezvoltator imobiliar din Iași, a murit subit la doar 22...
Un bărbat a sunat la 112 să anunțe că un hoț i-a intrat în casă....
Putin a anunțat că Rusia a lovit Ucraina cu o nouă rachetă, cu nume de...
Răsturnare de situație! Silviu Prigoană nu ar avea un testament. Cine ar fi primit toată...
Data la care intră pensiile pe card în decembrie 2024. Ce se întâmplă cu cei...
România, lovită de un al doilea val de ninsori, ploi şi viscol de joi seara....
De ce s-a spânzurat Iasmina la 14 ani. Vărul fetei a dezvăluit: "A fost pedepsită"....
Ce se întâmplă cu pensiile românilor după ce Guvernul a rămas fără fonduri! Cu ce...
Avem TESTAMENTUL lui Silviu Prigoană! Surpriză MAXIMĂ pentru Adriana Bahmuțeanu
Rovinieta NU se mai plătește înaintea efectuării călătoriei. Legea a intrat în vigoare
Cooperare între compania cehă CZ şi compania românească Transcarpat Sportours International. Puşca de asalt CZ...
Află aici ADEVĂRUL! De ce pare totul PLAT dacă Pământul e rotund?
Se schimbă permisele auto. Decizia luată la Guvern pentru șoferii români
Analiză. Locul din România în care se trăiește cel mai bine. Orașul din care toți...
Cod roșu de viscol în mai multe județe ale țării! În ce zone sunt așteptate...
"Tata, nu!" Ultima discuție pe care Igor Cuciuc a avut-o cu Andreea, chiar înainte de...
Șocul dimineții pentru Mădălin Ionescu! Câinele familiei a evadat din curte. Ce s-a întâmplat cu...
VIDEO Ce a surprins Igor Cuciuc la mormântul fiicei sale: "Puișorul nostru"
BANCUL ZILEI. Soacra către ginerele BULĂ: -Ce-o fi văzut fata mea la tine?
Mulți oameni suferă fără să știe de „ura față de mișcare”